Cine sunt eu? Cine e Mex?

Om, Antreprenor, Artist, așa mă numesc oamenii din jur (cel puțin cei de partea mea, că de la hateri nu ști niciodată) !

Numele meu este Tamas Szasz-Fulop, dar pentru ca pentru unii a fost complicat să rețină și să pronunțe, mai mult sau mai puțin împins de nevoie, s-a născut denumirea Mex. Este o poveste mai lungă, și cu siguranță îți voi povesti într-un material curand despre asta.

Lăsând asta la o parte, acum că ne-am înțeles, îmi poți spune Mex și atât, iar eu voi fi prezent la datorie.Dacă te întrebi pe bune, cine e Mex?, iți pot spune că am antreprenoriatul și arta în sânge încă de pe la 14 ani, când am decis să fentez tot ce îmi cerea gura lumii, și m-am apucat să învăț singur, cum să dezvolt afaceri, și cum să devin mai creativ în cariera mea artistică.

Am început de jos, din nimic, cu nimic, și am crescut cu dezvoltarea personală înfometat după succes.

Te întrebi dacă am reușit? Dacă am reușit din prima? NU, nici pe aproape, ba nici măcar din a doua, dar pasiunea și perseverența mi-au șoptit să merg mai departe, iar dupa mai multe falimente personale am reușit sa ajung unul dintre cei mai creativi artisti audio-vizuali (cel puțin așa consider eu, și asta e important dincolo de orice), am reușit să construiesc una dintre cele mai importante agentii de branding de Amazon din Romania, și au apărut și banii.

Am avut ani buni, zile cu succesul garantat, dar apoi am reușit sa pierd tot (0 – zero – zero barat), și să mă izbesc de pământul uns cu cele mai usturătoare depresii, din nou si din nou.

Toate astea nu m-au făcut mai slab, și nu mi-au luat curajul să cred că pot și mai bine, și mai mult, așa că azi iți pot spune, că dezvolt afaceri cu potențial imens, sunt creator pasionat de conținut online, ajut sute de oameni să depășească momentele grele, și încă mai am agenția de branding, care renaște odată cu mine, mai frumos decât îmi puteam imagina cândva.

Viața te lovește, și te doboară periodic, doar ca să te transforme în cea mai bună variantă a ta, așa că sunt pregătit pentru orice provocare, cu deplină încredere în propria persoană.

Pentru toate celălalte îl am pe prietenul meu cel mai bun: KARMA!

KARMA WILL FIX IT!